Tag Archives: frumoasa

La mulţi ani, România!!

Standard

La mulţi ani, România. Multă fericire şi zile frumoase să ai, nu doar de 1 Decembrie. Îţi doresc ca “fiii” tăi să se gândească la tine şi în celelalte 364 de zile în care te badjocoresc, te nenorocesc pe zi ce trece, şi te lasă uitată într-un şanţ după ce te prădează cu nesimţire.

Eşti frumoasă, foarte frumoasă, ca o femeie la a doua tinereţe, din păcate doar străinii de pe stradă te admiră şi încearcă să-ţi găsească şi calităţi printre defecte, familia în schimb, te lasă de izbelişte.

Eşti nevastă acum, nu te aştepta să mai fii cucerită, nu aştepta drăgălăşenii şi iubire pasională, mulţumeşte-te cu firimituri şi cu atenţii doar de ziua ta.

Copiii îţi sunt mari, fiecare încearcă să îşi vadă de drum, de o viaţă mai bună, unii rămân cu tine pe baricade, alţii ca mine, cu toată dragostea şi respectul te trădează cu o alta, nu neapărat mai bună ca tine, dar poate mai prosperă, sau poate nici prosperă, ci doar cu o sclipire în plus, un vis, o împlinire.

Unii ar da vina pe tine, dar adevărul îl ştim bine noi două, îl ştie toată lumea doar că îl ignoră. Se prefac că nu văd, se prefac că e normal ceea ce se întâmplă la tine în casă. E normal să fii batjocorită cu asemenea cruzime, iar apoi să fii silită să-ţi iubeşti agresorii. Iar eu ce fac, aleg să întorc privirea şi să plec, să te las aşa, deşi văd că suferi, ştiu că nu pot face nimic, nu acum, poate mai târziu, dacă nu va fi prea târziu…

La mulţi ani, România. Capul sus, viitorul e înainte şi speranţa moare ultima, speranţa că va fi mai bine, deşi zi de zi mergem spre mai rău. Din când în când câte o licărire, o luminiţă la capătul tunelului, un curcubeu după ploaie îşi va face apariţia, chiar dacă după aceea dispare şi reapare şi dispare…

Va veni şi momentul tău, stai liniştită, respiră, cu ultima vlagă, respiră…şi totul va fi bine…

Nu-mi cere să mă întorc la tine, nu acum, poate mai târziu când vei înflori, că aşa sunt eu, egoistă şi te vreau doar când e bine, dar spune-mi tu, Românie…nu asta vrem toţi?!!

La mulţi ani, România!